VIDEO. Diana Şoşoacă blochează vaccinarea într-o comună aflată în scenariul roșu din Iaşi

VIDEO. Diana Şoşoacă blochează vaccinarea într-o comună aflată în scenariul roșu din Iaşi
Publicat: 07/09/2021, 19:04

 Autorităţile judeţene au organizat în comuna ieşeană Răchiteni, aflată în carantină, un centru de vaccinare, iar accesul în acest centru a fost blocat de senatoarea Diana Şoşoacă şi câţiva protestatari.

Comuna Răchiteni, judeţul Iaşi, se află de o săptămână în scenariu roşu. Astfel, oficialii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi au amenajat un centru de vaccinare şi au mobilizat oamenii la imunizare. Sâmbătă, 4 septembrie, în centrul de vaccinare amenajat în comună nu s-a imunizat nimeni.

Vina i-ar aparţine, potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică din Iaşi, doctorul Vasile Cepoi, senatoarei Diana Şoşoacă. Aceasta a organizat un protest chiar la centrul de vaccinare din Răchiteni. Astfel, accesul în acest centru a fost blocat.

„Avem probleme, ultima situaţie nedorită este intervenţia doamnei senator Şoşoacă la Răchiteni, care a blocat o acţiune de vaccinare a persoanelor care şi-au exprimat această dorinţă, prin prezenţa ei cu un grup mai mare de oameni care nu le-a permis acestora să intre să se vaccineze. Din păcate, este o acţiune ilicită”, explică doctorul Vasile Cepoi, director DSP Iaşi.

Diana Şoşoacă a făcut şi o transmisie live din comuna ieşeană Răchiteni. În imaginile video se poate observa cum scanda senatoarea. Numărul cazurilor de coronavirus este în continuă creştere, iar spitalele din România devin din nou spitale COVID, inclusiv la Iaşi. Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” este primul din judeţul Iaşi care va deveni, începând din această săptămână, spital dedicat exclusiv pacienţilor bolnavi de coronavirus. În această unitate nu se vor mai face în următoarea perioadă internări pe alte patologii infecto-contagioase, iar singurul compartiment care îşi va menţine destinaţia este cel dedicat bolanvilor de HIV/SIDA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost...
×